Odată, un prieten îmi povestește despre un tip smart care a scris o carte, un best-seller, cu titlul „asking why”
O citesc, e faină, înveți chestii tari și interesante, tipul e dotat cu un intelect fain și ascuțit. O recomand.
Ca orice pragmatic, mă arunc în meditație și mă întreb: „cum pot folosi toată informația asta în folosul meu și al celorlalți?”
Duc „de ce-ul” în lumea reală, unde nimeni nu funcționează fără întrebări și răspunsuri. Așa-i?
De ce trebuie să dorm?
De ce trebuie să mănânc?
De ce trebuie să lucrez?
De ce trece să mă odihnesc?
De ce trebuie să iubesc?
De ce trebuie să înțeleg?
De ce trebuie să fiu iubit?
De ce trebuie să fiu mântuit?
De ce trebuie să fiu iertat, ascultat, înțeles, așteptat, acceptat, et cettera?
De ce trebuie să existe „de ce” ?
Înțelegi ideea?
Pentru cei mai mulți dintre noi, răspunsurile la întrebările astea nu contează sau nu vor conta vreodată, „viața e făcută să fie trăită!” , spunea un nenea odată.
Ohh, nu o dată mi-a fost ciudă că ziua are doar 24 de ore, sau că aș vrea să aibă doar 16; nu o dată mi-ar fi plăcut să nu trebuiască să merg la masă, mai aveam puțin de jucat; dar, și când mă rupea foamea, așa bucuros eram că este de mâncare.
De câte ori nu m-am trezit cu poftă de lucru, până acolo că puteam face trecere prin Carpați, dar, de câte ori nu am numărat orele, în special Vineri?
„Odihna-i pentru leneși!” , zice cineva. Hmm, oare așa să fie? Pauza aia de masă, sau ziua de Duminică, atunci când știi că te poți relaxa și „odihni” , asta mă face un leneș?! De multe ori ii mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a inventat noaptea și mersul la culcare 🙂
Să-ți mai scriu de iubire? Când toată ființa mea se activează din cauza unor cocteiluri de emoții atunci când o văd? Că mi-ar plăcea să fiu de piatră și să mă pot controla? Pffiu, dar nu pot!
Când nu înțeleg, dar nici nu fac pe fudulul, care merge într-o doagă de prea multă înțelegere.
Când tot ce sunt, sunt un cumul de emoții, experiențe, așteptări și speranțe; cine să mă mai înțeleagă? „Ion” , zice Dănuț. :))
Am stat să înțeleg o fracțiune din tot ce mă frământă și am fost șocat de următoarea concluzie: „pentru că așa te-am creat Eu!”
Omul, prin natura lui, nu este o ființă de sine stătătoare, el este dependent de Creator. Capacitatea lui de a procrea este o prerogativa dată de Creator, care face să crească și contribuie, efectiv, la formarea ovulației până la naștere, și mai departe.
Respectarea regulilor privind legea gravitației, a odihnei, a hranei, a securității, etc; toate duc la concluzia că: „omul este supus unor reguli, care, dacă nu le respectă va avea de suferit” .
Care-i treaba cu iubirea? De ce am nevoie de „cineva” pe care s-o iubesc, ca să știu că iubesc? Și mai complicat; de ce am nevoie ca ea, cea pe care o iubesc, să răspundă, pozitiv și sincer, iubirii mele? De ce e nevoie de 2? Eu, nu sunt suficient?
Care-i treaba cu mântuirea, iertarea, ascultarea, înțelegerea și acceptare? Neuronul meu se lasă păgubaș și admite că toate astea sunt prea multe pentru el, are nevoie să accepte că este limitat.
Dar, trebuie să știi că întrebările sunt legitime, ele îți fac creierul să caute răspunsuri. Nu te menaja, pune orice întrebare, bună sau rea.
Ce vreau însă să știi, este că ești o creație faină, care e condamnată să asculte de Creator (ești creația lui), iar dacă nu o faci, vei avea de suferit (ca și cum ai încerca să mănânci supa cu un cuțit), iar dacă vei decide să faci ce ai fost creat să faci, adică să lucrezi la relația ta cu El și să fii cu El, atunci vei înțelege foarte multe lucruri și vei fi un om liber.
Știu că e greu să admiți că nu ești alfa pe propria-ti ființă, dar, asta e! Și eu mai am meciuri de astea. E grea afacerea asta cu „omul” .
Partea faină în toată povestea asta, este că Creatorul nostru nu e un dumnezeu care stă cu joarda în mână și așteaptă să ne aplice câteva la fundul gol, și nici nu e un contabil plictisit și tiran, care notează fiecare greșeală, ca mai apoi să aibă cu cine se distra. Nu, El nu e așa!
Dacă vrei sa-L cunoști, spune-I asta, în camera ta, unde nu te vede nimeni. Spune-I ca ai multe întrebări și că ai auzit că El este un Dumnezeu bun, dar ca nu știi ce e bunătatea, că ai auzit că te iubește, dar ca nu știi ce-i iubirea. Fii sincer cu El.
Îți dau un indiciu, Numele lui este Isus Hristos.
Te provoc să găsești răspunsul la întrebarea: „De ce Isus Hristos, este Dumnezeu?”
Cu drag,
Un prieten
Denis Buta 
Lasă un comentariu