Gigi,

Inima mea nu mai poate suporta durerea care-o încearcă. O să fiu direct, fără perdea și ferm. Vreau să știi că suferințele pe care mi le-ai provocat nu sunt suficient de puternice să mă dărâme. Nu, nu sunt. Totuși, îți scriu cu un ton cald, blând și calm (pe cât posibil).

În copilăria mea te-am urât foarte mult. Enorm. Au fost momente, nu puține, când mi-ar fi plăcut să știu că nu am tată. Au fost momente când mi-ar fi plăcut să fie o liniuță pe certificatul meu de naștere. Mi-ar fi plăcut să nu fi auzit niciodată că nu sunt copilul tău și că nu m-ai vrut. Că m-ai făcut din greșeală. Ai avut grijă să o repeți ori de câte ori ai avut ocazia. M-a durut.

În adolescență, când fiecare visa ”să fie ca tata”, eu voiam să nu fiu ca tine. Luptam cu orice simțeam că mă duce și mă face să semăn cu tine. La 15 ani am văzut o poză cu tine, pe când aveai 16 ani, semănam leit. Plângeam de fiecare dată când vedeam câte un copil jucându-se cu familia lui, ori cu tatăl lui. Inima mea se sfărâma în bucăți și mă mulțumeam cu privitul. Eu nu aveam luxul unei asemenea pretenții. Când luam bătaie în casa de copii (chiar și de 2-3 ori pe zi) nu aveam unde să fug. Unii dintre copii aveau frați sau își mai chemau părinții. Eu fugeam din casa de copii, mergeam și slugăream toată ziua la oi, vaci, lucrul câmpului sau orice era nevoie. Doar să mă simt în siguranță și să evadez de lumea aia. Încă de la 8 ani, aveam de ales între două rele; ori voi fi exploatat economic, ori voi fi exploatat sexual. O lume pe care n-o cunoști.

În tinerețea mea am fost provocat să iau în serios viața, planurile și viitorul. Tu nu făceai parte din el. Pe la 25 de ani ai apărut din neant și ți-ai cerut iertare pentru tot ce-am fost obligat să trăesc ca urmare a abandonului (iertarea ta era tardivă, dar am acceptat-o, aveai nevoie de asta) În treacăt fie spus, nu-ți datorez doar suferințele și trecutul dureros, ci îți datorez și capacitatea de a găsi soluții în cele mai vitrege situații, efect secundar al modului ireponsabil de a-ți trăi viața și de a-ți asuma rolul de soț, părinte și fiu.

Am fost provocat de Dumnezeu să te iert. Ohh! El îmi este martor că nu am vrut. Am vrut să fiu răzbunat și să plătești pentru tot răul pe care ni l-ai făcut. Am plâns și m-am rugat aproape 3 ore, doar să pot pronunța: ”Gigi, de azi înainte aleg să te iert!”

În timpul facultății, te-am primit la mine-n apartament și-am început să lucrăm la reabilitarea ta. Stăteai pe stradă și nu aveai nici un viitor. Deși toată lumea te voia să rămâi pe stradă, să fii lăsat în pace și să nu mai primești ajutor, eu am decis că fiecare om are nevoie de circumstanțe potrivite care să-l ajute la reabilitarea lui. Am avut o înțelegere ”te rog să nu te îmbeți, dacă o s-o faci, eu mă voi retrage din viața ta și voi pune limite care să mă protejeze, pe mine și pe familia mea.”

După ce-ai învățat, din nou, să te dedici unui program de lucru și ai început să visezi, te-am lăsat să stai singur în apartament, fără chirie, iar eu m-am mutat în altă parte, chiar dacă asta a însemnat să plătesc prețul. Am considerat că ai nevoie de o perioadă de tranziție și care să te mobilizeze să vrei, din nou, o viață independentă.

Am aranjat să lucrezi în altă țară, unde aveai un salariu de cca. 2000 EUR. Am făcut cu tine un plan financiar, unde am stabilit termene și pași de urmat, care te vor ajuta să-ți împlinești visul: o gospodărie a ta, unde să poți planta și crește animale de curte. Ai eșuat, mi-ai spus că nu mai puteai lucra acolo din cauza faptului că dormeai în sufragerie și era gălăgie. Din punctul meu de vedere, e un motiv pueril și superflu. Am ales să nu te condamn, mi-am cerut scuze față de prietenii mei care te-au ajutat și i-am asigurat de cordialitatea mea. Adevărul este altul, care nu merită cerneală.

Revenit în România, ai crezut că vom sta împreună. Nu s-a întâmplat așa. Te-am prevenit și avertizat că principala mea responsabilitate în lumea asta sunt eu. Știu că te-a durut și că nu ai acceptat faptul că nu te-am reprimit cu mine. Nu e normal ca tu, cu atâtea șanse, să ceri, din nou, ”dreptul” la suport. Te-am susținut în ceea ce privește căutarea diferitelor locuri de muncă. Mai devreme sau mai târziu ai cedat. Eșec după eșec te-au dărâmat și te-ai afundat în alcool. Te-am prins beat și te-ai revoltat. E normal s-o faci, e dreptul tău să bei, dar e obligația ta să-ți asumi consecințele faptelor tale.

M-ai acuzat (ca pe toată lumea) că ”ți-am tras clapa”, ”că te-am înșelat” și ”că te-am folosit”. Nu, Gigi, eu nu fac asta. Eu cred în afaceri de tip win-win solution. Unde fiecare parte contractantă câștigă (în cazul nostru, doar tu ai câștigat). Eu nu vreau să înșel. Principiile și valorile mele sunt nenegociabile. În cei 4-5 ani de zile, ar fi trebuit să observi asta. Dacă nu ai observat asta, dar ai rămas cu această impresie despre mine, îmi pare rău.

Știu că te aștepți de la mine să-ți mai acord încă o șansă. Ea nu va mai fi. Te rog să nu mă confunzi cu nimeni. Te respect și te cinstesc pentru că Dumnezeu îmi cere asta.  Stima și cinstea pe care ți-o acord nu au nici o legătură cu tine. Iertarea pe care ți-am dat-o, din nou, nu are nici o legătură cu tine. Comportamentul tău iresponsabil (alcoolismul și violențele) m-a costat mulți ani de suferință, traume, abuzuri și dureri greu de explicat. Nu voi permite să se repete asta sau să devină un mediu sau stil de viață în care voi fi nevoit să trăiesc, eu sau familia mea. Nu. Nu voi permite asta.

Mă doare să văd că te comporți ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mă doare. Ai pretenția, absurdă, să trec cu vederea și să mă comport normal. Asta nu se va întâmpla. Nu mă răzbun pe tine și nici nu te condamn, dar te las să suporți consecințele faptelor tale, oricât de tare va durea. Aleg să te iert și să suport consecințele comportamentului tău. Nu e ușor.

Îmi asum că va trebui să trăiescc cu acest stigmat ”copil crescut la casa copilului” și cu faptul că nu am familia, unită și plină de dragoste, care mi-ar fi plăcut. Îmi asum astea și multe altele. Nu sunt responsabil pentru viața pe care ai avut-o. La fel, nu sunt responsabil pentru faptul că nu m-ai vrut, sau pentru că consideri că nu sunt copilul tău. Nu sunt responsabil. Cine sunt, sunt efectul deciziilor tale.

Te văd un bărbat capabil, frumos, inteligent și harnic. Alcoolul, violențele și traumele pe care le ai în suflet sunt prea grele pentru tine. Nu le poți purta singur. Nu te abandonez, stai liniștit. Dar vreau să stai departe de mine. Rănile pe care mi le-ai făcut sunt grele și am nevoie de timp să mă vindec. Limitele pe care le pun, sunt pentru protecția ta. Dacă nu te-aș limita, te-aș elimina din anturajul meu. Spre fericirea ta, nu am voie să fac asta.

Te rog să nu-ți mai plângi de milă. Ridică fruntea, concepe planuri și treci la treabă! Ești puternic, ai cunoștințele necesare și abilitatea unui maistru, nu ai motive să stai jos și să aștepți ajutor. E normal să suferi, dar nu e normal să faci pe altcineva responsabil pentru suferințele tale. I-ați timp pentru plâns, i-ați timp pentru jelit, dar i-ați timp să le lași deoparte și să treci peste. Inima ta are nevoie de liniște.

Îți doresc o recuperare completă. Una benefică pentru tine, dar și pentru toate relațiile pe care le-ai stricat. Inima ta are nevoie de liniște, odihnă și pace. Ești un om răzbunător. Nu e bine. Ura și răzbunarea îți înveninează sufletul și te aruncă în băutură, iar băutura îți ia mințile. Băutura și violența ne-au dus pe noi, ca familie, unde suntem acum; într-un cerc vicios de traume, abuzuri, violențe, divorțuri, minciună, ură și dorința de răzbunare. Cercul ăsta trebuie rupt.

Am încredere că poți să fii eliberat de toate adicțiile. Știu asta. Am văzut oameni dependenți de multe lucruri groaznice și care-au reușit. Primul pas spre vindecare este conștientizarea problemelor și asumarea lor. Apoi le iei pas cu pas și le tratezi pe rând.

Te rog să citești gândurile astea și să lași rândurile să treacă prin filtrul inimii tale. Fiecare propoziție are menirea de a te face să înțelegi că faci mizerie în jurul tău, prin comportamentul tău. Nu îți vreau răul, dimpotrivă. Sper să vezi asta de fiecare dată când citești gândurile astea.

Cu drag,

Un prieten

 

 

Reclame

Alexandru,

Pentru că ești într-o perioadă extrem de dificilă pentru tine, îți scriu și te încurajez. Nu ceda! Viața e aproape insuportabilă pentru creierașul tău și pentru inimioara ta neantrenată. Știu că suferi enorm, că te afunzi în ură, rebeliunie și tăcere. Nu faci bine.

Mi-ai spus că ai vrea să mă omori și să mă vezi mort. Cuvintele tale nu mă sperie. Deloc. Mă uit la tine și te iubesc. Inima mea suferă odată cu tine și lacrimile tale mi-au atins obrajii. Te înțeleg și nu te condamn. Stau împreună cu tine în toate eșecurile tale, nu te abandonez nici nu te resping. Sunt aici, mă vezi?

Mi-ai reproșat că sunt ”prea cu multe reguli”. Ai dreptate! Din punctul tău de vedere ai foarte mare dreptate. Totuși, anii tăi de viață (19), experiențele trăite, informațiile și anturajul pe care-l ai, sunt insuficiente să înțeleagă tot ce vreau să te fac să înțelegi. Nu-i bai, scriu aici și peste ani o să ai ocazia să recitești. Sper că, de fiecare dată, cu alți ochi.

Vei vedea, mai târziu, că trezitul de dimineață, mersul la serviciu, curățenia în apartament, economisitul banilor și păstrarea locului de muncă sunt doar câteva cerințe esențiale pentru o viață normală. Atât îți cer eu. Nu cred că sunt demn de martiraj pentru cerințele astea. 🙂

În plimbarea cu tine, am văzut extrem de multă ură. Te-am invitat să o scoatem afară și să punem ceva bun în locul ei. Nu ai vrut. Mă faci să înțeleg că ești fascinat de pseudoputerea pe care ți-o dă ura și supărarea pe care le ai. Nu insist. Dacă acea ură te face să te simți în sigurață, fie și așa. Eu sunt aici și te aștept. Ia-ți timpul necesar.

Ai schimbat deja peste 10 locuri de muncă. Îmi spui, de fiecare dată, că nu e vina ta. Mă uit în ochii tăi și te cred, dar nu ai dreptate. În limitarea ta, ai impresia că toți trebuie să ne subordonăm înțelegerii tale și să executăm ce ți-ar plăcea. Aia nu se poate. Nu aici.

Te văd un bărbat foarte frumos, inteligent și harnic. Totuși, nu sunt de acord cu tine când îmi spui că nu e vina ta când pierzi un loc de muncă. Nu despre 10 locuri de muncă. Sunt de acord cu tine când spui că în unele dintre ele nu ai avut nici o vină, dar nu le pot crede pe celelalte.

De obicei, oamenii ca noi (cei care am crescut în casele de copii) sunt tentați să asimileze persoanele de la locul de muncă (autoritate) cu familia. Avem pretenția ca cei de la locul de muncă, în special șefa/șeful, să ne trateze ca pe copilul ei/lui. Să primim același drepturi ca ale unui copil. Ți-am văzut reacția când te-am întrebat ”oare nu ai așteptări de la șefa ta să se comporte cu tine ca și cum ar fi mama ta?” și nu m-a surprins.

Te-am invitat să intrăm, împreună, în durerile din sufletul tău și să examinăm ce este acolo. Să vedem unde este problema, s-o tăiem de la rădăcină și să plantâm chestii bune. Nope! Ai apreciat că nu ai nevoie și că nu ai nici o problemă. Bag de seamă că încăpățânarea ta te va costa scump. Totuși, nu-mi folosesc nici cunoștințele și nici autoritatea să te forțez. Îți dau timp și te aștept. Mă rog doar să nu fie prea târziu.

Mi-ai spus c-o urăști pe mama ta. Te cred. Ai motive să fii furios și cred că până la un punct ești chiar justificat s-o faci. Până la un punct, totuși. E normal, uman și sănătos să fii furios pe cineva care te-a făcut să suferi o viață întreagă. Da, e normal. În schimb, ura nu e nici normală, nici umană și nici sănătoasă; ea îți înveninează inima și mintea și nu mai poți fi TU.

Mama ta nu este de vină pentru că ai ajuns la noi. Ea nu este de vină pentru viața ta. Crede-mă și acceptă adevărul ăsta. Te încurajez să o cauți. Să te împaci cu ea și să o cinstești. Inima ta va fi fericită și vei avea mulți ani de trăit, dacă faci asta. Te provoc să o  ierți și să o iubești pe mama ta. Nu-i bai că nu știi cum s-o faci. Dragostea e o alegere. Alege să fii fericit. Poți.

Te-am provocat să ne uităm peste ani și să proiectăm un viitor. Nu m-a surprins să văd că nu ai conceptul de ”familie”, ”acasă”, relații intime”, copil”. Deloc. Mi-am băgat mâinile în inima ta și am trecut cu plugul pe acolo. Nu durează mult și vreau să plantăm visuri, viziune, speranță și un viitor plin de curaj. Crede-mă, sunt tare încăpățânat când îmi propun chestii bune. Nu știu dacă te întrec, dar cel puțin voi încerca. 🙂

Știu că e perioadă dificilă pentru tine, dar te susțin să nu te dai bătut. Ai demonstrat de multe ori sensibilitate, responsabilitate și curaj. Vreau să știi că nu te resping și nici nu te abandonez. Mă bazez pe tine că vei citi scrisoarea asta de fiecare dată când ai nevoie de acceptare și siguranță. Nu sunt supărat pe tine, stai liniștit. Te înțeleg, te iert și te iubesc.

 

 

 

Dragul meu copil,

(Scrisoare dedicată copiilor din Centrul pe care-l conduc)

Îți scriu pentru că te iubesc, te prețuiesc și te admir. Frumusețea ta depășește capacitatea ta de a te absorbi, iar zâmbetul tău e mai frumos ca soarele. Nu ești urât și nici urâtă. Sunteți cei mai frumoși copii pe care mi i-a dat statul român să-i cresc. Sunteți irezistibili de frumoși.

Pentru că văd în tine o comoară pe care nu ai puterea s-o explorezi, vreau să-ți las câteva instrumente care să te ajute să sapi adânc în inima și mintea ta. Ai ce scoate de acolo. E plină de bogății neprețuite. Ai să vezi!

1. Fii corect, întotdeauna. Pentru că nimeni nu poate sta în fața adevărului. Omenirea e construită pe adevăr. Mincinosul are nevoie de multe minciuni ca să-și ascundă minciuna, dar tu nu vei avea nevoie decât să stai drept, știind că nu ai nimic de ascuns. Un om corect nu are nevoie să demonstreze că are dreptate, caracterul și comportamentul lui îi sunt suficiente. Pentru că numele tău este foarte important și dacă se știe despre tine că ești hoț, cu foarte mare efort va trebui să dovedești că ești un om corect. Dacă ai nevoie de ceva, cere. Chiar dacă vei fi respins, nu-i nici o problemă, mai cere o dată și încă o dată, până primești. Funcționează. Am testat pe pielea mea.

2. Fii harnic, chiar și atunci când nu te vede șeful. Pentru că valoarea ta ca om nu ți-o dă serviciul pe care-l ai sau laudele pe care ți le aduce șeful, ci tu ești un om important, valoros și special, indiferent că ești spălător de vase, om de serviciu, necalificat sau director. Nu te limita la un loc de muncă care nu-ți place; dacă te umilește șeful, dacă nu te plătește sau dacă ai o ofertă mai bună. Pleacă. Fii ce vrei să fii, dar fii cel mai bun! Întotdeauna caută să-ți împlinești visul. Tu ești cel mai important.

3. Citește Biblia. (Sfânta Scriptură) Pentru că în ea vei găsi speranță, acceptare, semnificație, siguranță, mântuire, liniște sufletească, sfaturi pline de înțelepciune. Dacă nu înțelegi ceva, nu-i problemă, treci peste și mergi mai departe. Fă tot ce poți și citește câte puțin în fiecare zi.

4. Crede în Dumnezeu, chiar dacă ai motive să nu o faci. Pentru că nu ai alt suport în lumea asta rea, grea, nemiloasă și plină de răutate. Că-ți place sau nu, nu poți trăi în afara Lui. În El ai viața, ființa și mișcarea. Dumnezeu e îndrăgostit de tine și El spune despre tine că ești un copil minunat și că Se bucură de tine, chiar și atunci când ești supărat pe El. Dumnezeu te iubește de nu mai poate și nu te va abandona niciodată. Dumnezeu nu te respinge niciodată și te iubește indiferent de ce-ai făcut sau ce vei face toată viața ta.

5. Iartă pe toată lumea, dar mai ales pe părinții tăi. Știu că ai motive să-i urăști pentru că te-au abandonat, pentru că te-au abuzat, pentru că ți-au spus cuvinte grele, dureroase și neadevărate; pentru că nu te-au iubit și pentru că nu te caută. Da, ai dreptate! Inima ta este foarte fragilă, ea funcționează după anumite legi bine stabilite și trebuie să te subordonezi lor. Singurul antidot la ură este iertarea; nu este munca, drogurile, pornografia, prostituția, et cettera. Iertarea te scoate din închisoarea de maximă siguranță a sufletelor și îți dă voie să iubești și să fii iubit. Crede-mă, ai așa mare nevoie să fii iubit, mai ales tu. Da, tu care citești asta, la tine mă refer.

6. Fii respectuos cu toată lumea, dar mai ales cu părinții tăi. Pentru că acel proverb nu este adevărat ”dacă vrei respect, trebuie să oferi întâi respect” ci respectul este o trăsătură de caracter a unei persoane care se respectă pe sine, independent de ce primește de la cei din jur. E drept să nu ai relații de prietenie cu oameni care nu te respectă, dar asta nu te îndreptățește să nu-i respecți. De ce să-ți respecți părinții? Pentru că sunt persoanele pe care Dumnezeu le-a hotărât să-ți dea viață, pentru că sunt autoritatea peste tine, pentru că ai fost îngrijit 9 luni de zile pentru a fi născut, pentru simplul fapt că așa spune Dumnezeu s-o faci, pentru că liniștea sufletului tău și numărul de ani pe care-i trăiești sunt legați de respectul față de părinți.

7. Ești frumoasă, specială și minunată. Ești un domn frumos, special și minunat. Pentru că ai impresia că ești o domnișoară speriată, gârbovă și care se urâțește. Nu e cazul, crede-mă. Tu ești specială. Tu ești frumoasă. Tu ești minunată. Când te uiți în oglindă, singurele afirmații pe care ai voie să le spui la adresa ta, de azi înainte, sunt: ”SUNT FRUMOASĂ! SUNT SPECIALĂ! SUNT MINUNATĂ!”. Scrie-le pe un bilețel, scrie-l pe telefon, pe ușă, unde vrei tu. Tu ești o prințesă! Nu uita asta, niciodată. Nu ai nevoie de relații toxice pentru îmbrățișări, afecțiune, dragoste sau atenție. Vino la noi, te acceptăm și te iubim așa cum ești. Aceste cuvinte sunt valabile și pentru tine, dragul meu băiat. Aplică-le la masculin singular. 😛

8. Nu te da bătut niciodată. M-ai auzit? Niciodată! Pentru că nu contează de câte ori eșuezi, ci de câte ori te ridici înapoi. Șterge-te de lacrimi, de praf și continuă. Lumea e plină de oameni care-au renunțat la lupte, tu să nu fii unul dintre ei. Multă lume va fi rea cu tine, mulți te vor folosi, te vor trișa și te vor bate. I-ați timp de odihnă, analizează unde ai greșit tu, unde au greșit ei, dar nu renunța.

9. Iubește mult, sincer și din toată inima, mai ales persoana cu care te vei căsători și copiii voștri. Pentru că fără dragoste te-ai ofili. Ești un transmițător și un receptor al iubirii, oferă și nu te ascunde. Lumea va încerca să se folosească de tine, nu-i problemă, iubește-i și lasă-i în pace. Principala ta responsabilitate pe lumea asta ești tu, iar în egală măsură este familia ta. Protejează-ți familia, iubește-i și sacrifică-te pentru ei. Copiii tăi sunt moștenirea bună pe care o lași omenirii. Iubește-ți soția, mult de tot și lasă-te iubit. Uneori n-o să ai chef să fii tandru, atent și iubitor, dar fii. Căsătoria nu înseamnă să îți cauți propria fericire, ci înseamnă să cauți fericirea soției tale. Uneori ”o va durea capul”, las-o și ai milă de ea, iubește-o și sacrifică-te pentru ea. Omul nu poate rezista iubirii.

10. Caută-ți sensul în viață și luptă cu toată ființa ta să-l împlinești. Pentru că ai un scop pe lumea asta și nu ești la întâmplare. Pentru că vei muri într-o zi și vei da socoteală pentru modul cum ți-ai trăit viața. Dacă nu știi care-i sensul vieții tale, nu-i nici o problemă. Dar fii preocupat să-l afli și explorează ce-ți place să faci cu toată inima și mintea ta, apoi treci la treabă. Analizează-ți talentele, pasiunile și ce-ți face plăcere să faci chiar și atunci când ești obosit.

ACASĂ

finally_home_3_01_10_5616_FNL

Poză luată de pe http://www.triptomyhome.org

Multă lume numește ”acasă” un loc plin de amintiri plăcute, securitate, armonie, iubire, liniște, acceptare, odihnă și unitate. O altă lume, numește ”acasă” un loc plin de amintiri neplăcute, insecuritate, haos, traumă, ură, gălăgie, dezbinare și multă murdărie.

Eu? Am 30 de ani și nu știu ce însemnă ”acasă”. E greșit? E normal? E bine? Nu știu. Tot ce știu e că nu pot identifica un loc în anii trăiți ca fiind ”acasă”.

Ce e ACASĂ? Nu știu să răspund la întrebarea asta. Mă depășește și provoacă în același timp. Multă vreme credeam că se referă la un loc, la amintiri și sentimente de bine, armonie, liniște, odihnă și pace (mintea mea nu are amintiri plăcute despre niciun loc, pentru că niciare nu era al meu, iar eu nu aveam voie să comentez) . În mintea mea, ”acasă” e locul unde ești în siguranță, unde ești iubit, acceptat și de unde îți tragi identitatea.  ”Acasă” va fi căminul familiei mele. Știu că e posibil. Pot. Vreau. Va fi.

Unde e ACASĂ? Poate fi oriunde, dacă ești și te simți iubit. Cum demonstrez asta? Simplu. Când o persoană este iubită și i se demonstrează asta, ea nu are nevoie de nimic altceva decât de transmițătorul iubirii. Sună greu și filosofic? Exemplu: Dacă sunt iubit, pot sta cu tine și-n șanț, nu mă interesează locul, pentru că pentru mine tu ești important.

Cum am simțit asta în viața mea? Greu, dureros și împovărător. Niciodată nu știam cui aparțin? În cine să am încredere? De cine să mă feresc?

Insecuritate, Vulnerabilitate. Mânie. Lipsa intimității. Stres constant și agitație. Frică. Teroare. Abuzuri. Lipsa liniștii și a siguranței. Da, asta-mi sunt episoadele care-mi ară mintea în căutarea de amintiri pentru ”acasă”.

Apoi, pe la 7-8 ani am întâlnit-o pe mama. Știam că aparțin cuiva, în sfârșit! N-a durat mult. Incompatibilitate (s-o numim așa). Am fugit de la ea înapoi la casa de copii, acolo era pentru mine ”acasă”. Știu că i-am sfâșiat inima mamei, dar eu nu înțelegeam tot ce-mi cereau ei: nu mai aveam voie să ascund mâncarea sub pernă, nu mai puteam să dorm cu 20 de copii în cameră, nu mai era gălăgie, nu mai trebuia să mă bat sau să iau bătaie, nu mai aveam nevoie să cer voie să merg la toaletă, la jucării, la mâncare sau lecții. Era o altă lume pentru mine și n-o suportam, voiam înapoi ”acasă”.

Mama a înțeles și m-a lăsat înapoi ”acasă”, unde ne auzeam la telefon sau mergeam eu la Lugoj. Mă durea lipsa ei, dar eram unde știam eu cel mai bine să mă descurc, ”acasă”.

ACASĂ nu e un loc, ci e despre CINE  te așteaptă acolo. Cine te așteaptă, te iubește? Cum e să fii iubit fără să oferi nimic la schimb? Cum e să stai undeva fără să te gândești la faptul că trebuie să pleci și de acolo? Nu știu. Nici măcar puțin.

Motivul pentru care nu-mi doresc să plec acasă (locul unde stau acum) este pentru că nu mă așteaptă nimeni acolo. Cărțile, ticăitul ceasului, zgomotul mașinilor și liniștea locatarilor nu sunt o ofertă de nerefuzat pentru a mă grăbi în acel loc.

Ai putea să-mi spui: ”de ce-mi spui mie toate astea?” Pentru că încerc să-ți desenez o lume unde ”acasă/familie” nu există. O lume de care nu ai habar și un loc pe care nu-l știi. Când eram copil, mi se spunea ”casist” – (copil de la casa de copii). Sufeream foarte mult când mi se spunea așa și săream la bătaie instantaneu. 

Era vina mea că crescusem acolo? Nu, desigur. Era vina copiilor că mă umileau? Probabil. Ei nu știau ce înseamnă iubirea, încrederea și respectul, altminteri nu aveau nevoie să se distreze pe seama noastră. Eram mulți casiști în sat și făceam gașcă la bătaie.

Îți spun toate astea în speranța că ai un loc unde-l numești ”acasă”. Poate ai o familie unde să mergi și două persoane cărora să le spui ”mami„ și ”tati”, fii fericit. Mulți copii pe care-i cunosc și-ar da viața pentru acest lux. Nu exagerez. Dacă ai un asemenea loc și aceste persoane, iubește-le și tine-i aproape. Prezența lor în viața ta și toată dragostea cu care te-au înconjurat (îmi pare rău dacă nu e așa) este ”acasă” pentru tine. Noi? Nu-ți fă griji, nu e vina ta pentru viața noastră. Ne vom descurca.

Ce este ”acasă” pentru mine, acum? E o relație intimă de respect, încredere și dragoste. E oriunde, oricând și oricum, dar doar cu El. Poate sună metafizic, iluzoriu și imposibil. Pentru mine, în adevăratul sens al cuvântului, ”acasă” e relația mea cu Isus Cristos.

Orice poziție, posesie sau persoană nu pot echivala siguranța, semnificația, sensul, acceptarea, iubirea, iertarea, respectul, încrederea și identitatea pe care le am ca urmare a relației mele cu Isus. Nu mă crezi? Nu mă interesează. Tot ce știu și simt este că El îmi este Tată, Dumnezeu și Mântuitor, în ordinea asta. Așa vreau eu. De restul? … Bomboane 🙂

 

 

 

 

 

 

 

Lumea din fiecare și fiecare în lume…

Opera Snapshot_2018-05-28_225158_www.google.ro

Mă uit la mine și la toți cei care mă înconjoară, observ un fenomen, de fapt cred că e un principiu: ”fiecare persoană e o lume, care trăiește în lume, flămând după sens, acceptare și siguranță”

Mă apropii să văd mai bine, nu e vorba de o categorie de oameni, ci toți, toți oamenii avem nevoie de sens, acceptare și siguranță. Ce ne complică? Din punctul meu de vedere? … noi înșine. O să explic.

Pe când eram adolescent și visam, mare, nu de multe ori am fost bătut și umilit pentru visurile nesimțite și extraterestre pe care le aveam. Visam să ajung la liceu și să termin o facultate, să scriu istorie și să las ceva bun în urma mea. Visuri nebune pentru gândirea din anii 1990.

De multe ori am luat bătaie pentru că, spuneau ceilalți mai mari decât mine din casa de copii, ”te dai mare că ești mai bun ca noi la învățătură?”

Anii au trecut și am posibilitatea să-i studiez pe ”cei mari” cu care-am crescut. Paradoxal, niciunul nu a terminat liceul, se luptă cu supraviețuirea și trăiesc de pe o lună pe alta. Mi-e milă de ei. Mă uit la cei care au reușit, îi studiez și mă întreb: ”ce fac ei de reușesc, iar ceilalți nu?”

Desigur, sunt mulți factori care concură la succesul sau eșecul unei persoane, dar ca observație generală, apropare toți cei care-au reușit în tot ce și-au propus, au visat, au muncit pentru visul lor și nu s-au oprit din muncă și visat oricât de jos sau multe eșecuri au întâmpinat. ”Ușor de zis, greu de făcut” ai spune.

Când ai un vis care te macină și te ține în priză zile și nopți, nimic nu te poate opri să-l realizezi. Nici foamea, nici încercările vieții, nici lipsa unui loc unde să dormi și nici măcar persoanele care nu cred în tine.

Știi ce făceam eu când aveam parte de ”suporteri” de genul ăsta? Mă încăpățânam să le demonstrez cât de tare se înșeală. Aveam o satisfacție uriașă să mă uit la fețele lor și să îi văd plini de uimire, să le citesc expresivitatea fețelor și să mă bucur că s-au înșelat.

”Ce legătură are asta cu lumea din fiecare?”, te întrebi.

Suntem diferiți, am crescut în medii diferite, de părinți diferiți sau deloc, în familii, comunități, națiuni și continente diferite și totuși toți suntem flămânzi după sens, acceptare și siguranță.

Dacă mergi în Congo sau Vietnam, toți vor aceste trei valori. Dacă vii în România și treci pe la Israel, Siria, Egipt, Turcia, Suedia, Australia, USA, Letonia, Estonia sau Groenlanda… toți oamenii sunt flămânzi după sens, acceptare și siguranță.

Hai să le dezbrăcăm de conținut, vrei?

  1. Despre SENS”     – Care este scopul pentru care trăiești?
  2. Despre ACCEPTARE     – ”De unde îți extragi identitatea?”
  3. Despre SIGURANȚĂ     – ”De ce/cine îți este frică?”

Întrebări de bun-simț și aparent simple, nu? Întrebările astea mi-au mâncat zilele și neuronii, m-au deprimat și mi-au fost obezi care mă făceau să mă târăsc în mocirla nesiguranței, a fricii, a respingerii, a vinovăției și a îngrijorărilor, a deprimării și a eșecului fără speranță.

  1. Credeam că PERFORMANȚĂ+RELIZĂRI=SENS așa că am început să-mi număr diplomele, contul, hainele, papucii, mașinile și toate posesiunile. Mă uitam la toate și nu aveam niciun motiv pentru care să continui.
  2. Aveam impresia că ÎNFĂȚIȘARE+ADMIRAȚIE=ACCEPTARE, până acolo că eram obsedat de mine și cum arăt. Strigam la oricine-mi spunea că nu sunt frumos și demn de admirație, apoi mergeam în baie și plângeam din cauza singurătății, a faptului că mă consideram un bărbat urât, cocoșat și slab.
  3. Credeam că STATUT+RECUNOAȘTERE=SIGURANȚĂ și am început să fac fapte pentru care ”trebuia” să fiu recunoscut, am început să fiu obsedat de ideea de „a fi cineva” stfel încât să-mi recunoscut statutul. De fiecare dată refuzam să merg acasă pentru că nu aveam de ce s-o fac, tot ce eram eu, era de fapt recunoașterea și statutul pe care-l aveam.

Recunoști firul poveștii? Seamănă cu a celor mai mulți pe care-i cunosc și sunt sinceri.

Îți spun ce mi-aș spune mie, dacă ar fi să îmi dau sfaturi: ”Că-ți place sau nu, ai fost creat să ai sens, să fii acceptat și să fii în siguranță doar în Isus Cristos; în afara Lui (Isus Cristos) nu poate exista sens, acceptare și siguranță”

Când ai SENS, ești conștient de valoarea ta, ești cel mai potrivit pentru visul tău și ești plin de speranță, pentru că este visul tău și dacă îl încearcă altcineva o să-l strângă papucii. În Cristos ai valoare, ești perfect și plin de speranță.

Când ești ACCEPTAT, nu te mai simți respins, neiubit sau murdar. În Cristos ești acceptat exact așa cum ești.

Când ești în SIGURANȚĂ, nu ești singur, nu te simți abandonat sau fără protecție. Știi că nu ți se poate întâmpla nimic și chiar dacă s-ar întâmpla, ai puterea s-o iei de la 0. Cu Cristos nu ești singur, El nu te abandonează și ești în siguranță.

Că-ți place sau nu, este adevărul. Îl poți accepta sau poți încerca în continuare, disperat, să înlocuiești toate astea cu substitute (bani, putere, sex, faimă etc). În ceea ce mă privește, am obosit să mă prefac că sunt bine, fericit și plin de încredere. Nu mai vreau!

 Ca să nu te încurc prea tare cu existențialismul, te rog să mai primești un gând: ”fiecare om e o lume, care trebuie să trăiescă printre oameni, într-o singură lume”

Fiecare persoană are concepții și prejudecăți, de cele mai multe ori false. Temeri și nebunii. Principii personale, adevărate sau false. Așteptări și dezamăgiri. Sistem de gândire propriu și așteptarea că toți ceilalți vor înțelege exact de gândim. Tabieturi și limite pe care le vrem respectate. Reguli de conduită proprii și personale pe care le știm doar noi.

Tot ceea ce ești și tot ceea ce vei fi te face să fii o lume, un unicat și un special.

În tot universul ăsta nu mai există și nu va mai exista cineva ca tine! 🙂

Totuși, cum reușim să trăim unul cu celălalt? Ce ne motivează să ne lăsăm ”lumile„ invadate de alte „lumi”, pentru binele unei singuri lumi?

Când ai ascultat ultimul ciripit de păsări? Cand ai mângâiat ultima dată firele de iarbă, frunzele sau scoarța de la vreun copac? Când te-ai oprit ultima dată să miroși o floare? Când ai renunțat la telefon pentru o plimbare? Când ai renunțat să asculți o bîrfă? Când ai stat pentru adevăr ultima dată? … Când ai trăit, TU, ultima dată? Când ai fost fericit ultima dată? …

Părerea mea este că suntem creați să fim antrenați și angrenați de câteva principii generale, care se aplică particular, toate cu același scop, dragostea.

Neaplicarea acestor principii ”învechite” și lipsite de ”actualitate” ne fac să regresăm într-o lume plină de egoiști, narcisiști, hoți, mincinoși, curvari șamd.

Propun un ”regres” al omenirii, un pas înapoi (sau mai mulți) la cele vechi. Să ne întoarcem la bunul-simț și la valori. Există viață și fără Facebook, Instagram, Whatsapp, Snapchat, Wireless, etc.

Familia are nevoie de tați și mame prezente în casele lor, prezență bazată pe efort, sacrificiu, integritate, empatie, siguranță, confort emoțional, iubire, iertare, bunătate, viziune și acceptare. Copiii au nevoie de reguli ferme, clare și simple. Reguli care să fie, în primul rând, respectate de tați și mame.

Societatea are nevoie de membrii corecți și cărora să le pese de ceilalți din jur.

Avem nevoie de tine să fii OM!

Să fii o lume independentă, care alege să trăiască  împreună cu mai multe persoane interdependente, într-o lume dependentă, dar independentă.

Cu gânduri bune,

Un prieten

 

 

Ce NU este DRAGOSTEA?

În astă contemporaneitate în care este vorba despre ”mine”, ”eu” sau ”al meu”, se impune întrebarea: Ce este sau ce nu este dragostea?

Ca să știu ce NU este dragostea, trebuie să aflu ce este ea, nu?

Nota Bene! Nu filosofez de dragul singurului neuron odihnit, sau pentru că am vreo teamă legată de ”afacerea” asta. Deloc. În schimb, am impresia că trăiesc într-o societate confuză, care, că-mi place sau nu, depune tot efortul să mă convingă ce este sau ce nu este adevărul.

De ce caut să-mi complic viața cu ”întrebări existențiale”, în loc să trăiesc, pur și simplu?
Pentru că am impresia că acest ”ceva” (dragostea) pare atât de important încât nu mai rezist fără să nu-mi bag puțin nasul în oala ei. 

Mai mult, am impresia că totul se învârte în jurul ei. Oameni care speră să iubească, să fie iubiți, să fericească și să fie fericiți. De ce e așa? Emoția și încărcătura lui ”te iubesc”.

1. Din punctul meu de vedere, am convingerea că dragostea este o trăsătură de caracter. Ea nu poate fi ceva ce ”se naște” din nimic. Altminteri, tot nimicul ar fi dragoste (irațional), dar dragostea poate face din nimic … frumos, culoare, viu, lumină, cărare etc.

2. Mai cred că ”coloana vertebrală” a dragostei este incapcitatea ei de a trăi pentru sine. Ea nu poate să fie egoistă. Nu doar că nu poate, nu știe. Mintea ei nu poate concepe o asemenea ”absurditate”. E ca și cum ai cere unei mame care își dorește un copil cu toată ființa ei, ca după ce l-a născut, să nu-l alăpteze. Ar fi absurd. Te-ai trezi cu toată bucătăria (oale, veselă, scaune) în cap dacă i-ai cere așa ceva (cum să nu se dedice copilului?).

3. Am mai văzut la oamenii care se iubesc, pe bune, că au răbdare unii cu alții. Măi, ca și cum nici o problemă nu e suficient de mare să-l facă pe omul acela să nu o ia în brațe sau să nu facă vreo glumă bună de pe urma boacănei. Că se așteaptă și se încurajează reciproc în dezvoltarea personală. Că își fac timp unul pentru celălalt, intenționat.

4. Ai putea confunda ”a iubi” cu stoicismul. Dar aici e altceva, când iubești, parcă suferințele sunt alfel. Au sens. Ca și cum, în loc să rupă, ele țes. Te-ai aștepta să te saturi, dar nu. Stai acolo, pe front. Ești legat, voluntar, de omul în care ai găsit motive.

5. Am mai descoperit că este loială. Sub nici o formă nu o poți corupe sau manipula. Este ceva cu ”ea” (dragostea) care te ține la fileu și te obligă la dedicare, asumare și responsabilitate. Îți spune: ”eu nu știu să abandonez!”

6. Ce mă mai atrage la ea este că nu o poți falsifica și nici cumpăra. E pe bune sau deloc. Nu o poți mima. Și dacă o faci (mimezi), o iei pe coajă de-ți sar fulgii. Mi se par atât de stupide încercările ”vrăjitoarelor albe”, dar și clienții lor, care cred că dețin formula ”îndrăgostelii”, eu aia numesc manipulare, dar e un alt subiect. Ca și cum dragostea ar fi o rețetă dintr-o carte cu bucate.

7. Ce e și mai fascinant la dragoste; îmi pare a fi capabilă de sine stătătoare. Nu are nevoie de nimeni pentru a exista. Ea există și punct. Ai opțiunea s-o accesezi, în termenii și condițiile ei, sau ai opțiunea s-o respingi. Îmi pare rezonabil să afirm că ingineria umană este concepută să funcționeze cu ajutorul ei, nu învers. E un punct de vedere.

8. Da, ea este plină de respect și decență. E plină de demnitate și de încredere. Nu te ia la mișto și nici nu te umilește. Nu e vulgară și nici nu-ți face cu ochiul pe după vreun colț. Poți sta liniștit, vulnerabil și dezbrăcat de tine în fața ei, te va trata cu aceeași demnitate. Ea nu știe să facă așa ceva. Am încercat s-o fac să fie obraznică și m-am trezit penibil.

9. Hărnicuța de ea! Dragostea e o woorkaholică! Muncește până îi sar capacele și asta o face cu drag, responsabilitate, cu și pentru celălalt. Ea e o acțiune. Nu te lasă în pace. Îți pune sângele în mișcare.

10. Și da, singura intenție a dragostei este să facă bine! Oricum o dai cu ea, tot bine îți iasă. Te uiți la ea și ți s-a și dedicat, să-ți facă bine. E adictivă, incurabilă și transmisibilă. Dintre caracteristicile-i fundamentale, înțeleg că te molipsește și, odată gustată, mai vrei, din nou și din nou. Dar nu e ca un drog, care în sine e rău și un substitut. Poți fi un drogangiu de dragoste și nu vei muri de supradoză, dimpotrivă, vei ”infecta”.

Ce NU este ea (dragostea)?

1. Nu e un sentiment, clar! De ce nu e un sentiment? Pentru că sentimentele se nasc ”din ceva”, ele sunt rezultat, nu scop (cel puțin așa ar trebui să fie). Nu poți iubi ”că așa îmi vine mie” sau ”că așa am eu chef”.

2. Nu e un mod de a cere. Dimpotrivă, e un mod de a da și a face, pentru celălalt.

3. Nu e leneșă, certăreață sau supărăcioasă. Nu. Ea nu știe să fie așa. Nu e natura ei. Am descris mai sus care e natura ei.

4. Nu e nerușinată, lacomă sau cu gânduri machiavelice. Nu.

5. Nu e mincinoasă, lăudăroasă sau manipulatoare.

Închei, dar nu te las așa ușor. Vreau să știi că nu am pretenția să mă crezi sau să contest convingerile tale. Ce scriu este ceea ce cred, dar care poate suferi modificări. M-am tot modificat până acum și mi-am format convingerile astea din aplicarea mai multor principii. Principii care nu-mi aparțin.

So, te rog să nu mă crezi pe cuvânt. Caută răspunsuri și testează-le până ajungi la adevăr, pentru că orice afirmație care are pretenția de adevăr trebuie să poată suporta punerea ei în practică.

Cu gânduri bune,
Un prieten

Despre FLUTURAȘI și GUVERNE

Poți influența continente.

Ca orice român, am așteptat fluturașii; nu fac referire la fluturi (insecte foarte frumoase) și nici la ”fluturi” (când te îndrăgostești) ci la fluturașii de salariu.

Datorită principiilor care-mi guvernează viața, nu voi posta o poză cu fluturașul de salariu și nici nu voi aduce critici Guvernului Dăncilă prin soluția doamnei ministru Vasilescu Olguța Lia. Nu, nu acesta este mandatul meu. Respect deciziile superiorilor, chiar dacă nu sunt de acord cu ele.

În schimb, pentru că sunt român, creștin, lider și într-o poziție de influență, vreau să ”influențez pozitiv și proactiv” mediul în care funcționez. Cu asumarea nemulțumirii unora.

REALITATEA

E drept că sunteți nemulțumiți, supărați și speriați.
E drept că trăim vremuri tulburi, nesigure și fără viziune.
E drept că societatea nu mai are încredere în reprezentanții ei din forurile decizionale.
E drept că lipsește respectul guvernaților pentru guvernanți.
E drept că s-a furat, se fură și se va mai fura.
E drept că au fost, sunt și vor mai fi corupți în lume.
E drept că se manipulează.
E drept că multe persoane publice sunt condamnate pentru fapte nedemne de funcții publice.
E drept că se lucrează sub capacitatea normală. (bornout)
E drept că s-a mințit, se minte și se va minți în continuare.
E drept că nivelul de trai depășește capacitatea unui salariu mediu de a trăi decent.
E drept că sunt foarte multe persoane afectate de decizii luate ”din pix”.
E drept că sunt mulți cei care suferă.
Da, aveți dreptate! Aceasta este o parte a realității.

TOTUȘI

O altă parte a realitatății contravine ”normalului” și ne cere/PORUNCEȘTE: Să respectăm autoritățile.

Chiar dacă autoritatea se numește, generic, Guvernul Dăncilă, Tudose, Grindeanu, Cioloș, Ponta et cettera.
Președintele PSD (Partidul Social Democrat) domnul Dragnea Liviu, Președintele ALDE (Alianța Liberarilor și Democraților) domnul Tăriceanu Popescu, Președintele PNL (Partidul Național Liberal) domnul Orban Ludovic, doamna Prim-ministru Dăncilă Viorica, doamna ministru Vasilescu Lia, fiecare ministru, Președinte de Consiliu Județean, Primar, Consilier, Polițist, Jandarm, Profesor, Educator, Director, Părinte et cettera.

Totuși, tot ce este autoritate este permisă de Singura autoritate din Univers, Dumnezeu. Nimic nu se întâmplă fără ”OK-ul” Lui. Chiar dacă El nu este de acord cu administrarea cu răutate (minciună, hoție, etc) a mandatului, fiecare persoană are libertatea să aleagă ce face în timpul mandatului lui (vieții), urmând să răspundă pentru fiecare acțiune, bună sau rea.

CE ESTE DE FĂCUT?

Urmărește binele (fii corect, implică-te, respectă, fii de încredere, muncește, ajută etc) României, indiferent că ești sau nu de acord și roagă-te Domnului pentru țară!

DE CE?

Ca să fii fericit! Fericirea ta este legată de fericirea țării, județului, localității în care locuiești. Nu poți fugi de asta.

ȘI CU ”ĂIA”?

Roagă-te pentru ei, pentru sănătatea lor, pentru familiile lor, pentru înțelepciune, pricepere, empatie, încredere, respect! Este cine să-i condamne, nu e treaba ta asta.

(”Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru* împăraţi şi pentru** toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Ezra 6:10; Ier 29:7; ** Rom 13:1; Lucrul acesta este bun* şi bine primit înaintea lui** Dumnezeu, Mântuitorul nostru)
1 Tim 2:1-3

NIMENI nu poate schimba lumea în bine afară de Dumnezeu!
Doar El știe cum să facă asta. Doar El are instrumentele necesare și știe cum să le folosească. Acel instrument ești tu, dar nu poți face ce vrei, ci trebuie să facem ce trebuie.

Persoanl, am încredere că El este pe tron, nu este surprins de tot ce se întâmplă, speriat, îngrijorat sau în pană de idei.

Sunt convins că nu L-a luat prin surprindere nici posibila criză, nici bursa, nici bitcoin, nici cutremurele, nici foametea, nici amenințările nucleare, nici veștile de război … nimic!

CE FAC EU?

Mă rog pentru lume, Europa, România, autoritatea Executivă, Legislativă și Judecătorească. Mă rog pentru cei de sus pe care mi-i amintesc, pentru județul Timiș și conducerea lui. Mă rog pentru Timișoara și conducerea ei. Mă rog pentru DGASPC-TIMIȘ și conducerea ei. Mă rog pentru Centrul pe care-l conduc, educatori și copii. Mă rog pentru mine, familia mea și pentru tine. Da, asta sunt mandatat să fac!

CE POȚI FACE TU?

Ai libertatea să alegi:
1. Poți alege să înjuri pe toată lumea, să blestemi, să cauți vinovați și să-i pui la zid (chiar dacă merită asta). Să bârfești, să furi, să minți, etc.
2. Poți alege să faci bine (ce trebuie) și să-ți asumi că schimbarea în bine începe cu tine! (slogan al Asociației Bărbaților Creștini)

Cu drag,

Un prieten