Lumea din fiecare și fiecare în lume…

Opera Snapshot_2018-05-28_225158_www.google.ro

Mă uit la mine și la toți cei care mă înconjoară, observ un fenomen, de fapt cred că e un principiu: ”fiecare persoană e o lume, care trăiește în lume, flămând după sens, acceptare și siguranță”

Mă apropii să văd mai bine, nu e vorba de o categorie de oameni, ci toți, toți oamenii avem nevoie de sens, acceptare și siguranță. Ce ne complică? Din punctul meu de vedere? … noi înșine. O să explic.

Pe când eram adolescent și visam, mare, nu de multe ori am fost bătut și umilit pentru visurile nesimțite și extraterestre pe care le aveam. Visam să ajung la liceu și să termin o facultate, să scriu istorie și să las ceva bun în urma mea. Visuri nebune pentru gândirea din anii 1990.

De multe ori am luat bătaie pentru că, spuneau ceilalți mai mari decât mine din casa de copii, ”te dai mare că ești mai bun ca noi la învățătură?”

Anii au trecut și am posibilitatea să-i studiez pe ”cei mari” cu care-am crescut. Paradoxal, niciunul nu a terminat liceul, se luptă cu supraviețuirea și trăiesc de pe o lună pe alta. Mi-e milă de ei. Mă uit la cei care au reușit, îi studiez și mă întreb: ”ce fac ei de reușesc, iar ceilalți nu?”

Desigur, sunt mulți factori care concură la succesul sau eșecul unei persoane, dar ca observație generală, apropare toți cei care-au reușit în tot ce și-au propus, au visat, au muncit pentru visul lor și nu s-au oprit din muncă și visat oricât de jos sau multe eșecuri au întâmpinat. ”Ușor de zis, greu de făcut” ai spune.

Când ai un vis care te macină și te ține în priză zile și nopți, nimic nu te poate opri să-l realizezi. Nici foamea, nici încercările vieții, nici lipsa unui loc unde să dormi și nici măcar persoanele care nu cred în tine.

Știi ce făceam eu când aveam parte de ”suporteri” de genul ăsta? Mă încăpățânam să le demonstrez cât de tare se înșeală. Aveam o satisfacție uriașă să mă uit la fețele lor și să îi văd plini de uimire, să le citesc expresivitatea fețelor și să mă bucur că s-au înșelat.

”Ce legătură are asta cu lumea din fiecare?”, te întrebi.

Suntem diferiți, am crescut în medii diferite, de părinți diferiți sau deloc, în familii, comunități, națiuni și continente diferite și totuși toți suntem flămânzi după sens, acceptare și siguranță.

Dacă mergi în Congo sau Vietnam, toți vor aceste trei valori. Dacă vii în România și treci pe la Israel, Siria, Egipt, Turcia, Suedia, Australia, USA, Letonia, Estonia sau Groenlanda… toți oamenii sunt flămânzi după sens, acceptare și siguranță.

Hai să le dezbrăcăm de conținut, vrei?

  1. Despre SENS”     – Care este scopul pentru care trăiești?
  2. Despre ACCEPTARE     – ”De unde îți extragi identitatea?”
  3. Despre SIGURANȚĂ     – ”De ce/cine îți este frică?”

Întrebări de bun-simț și aparent simple, nu? Întrebările astea mi-au mâncat zilele și neuronii, m-au deprimat și mi-au fost obezi care mă făceau să mă târăsc în mocirla nesiguranței, a fricii, a respingerii, a vinovăției și a îngrijorărilor, a deprimării și a eșecului fără speranță.

  1. Credeam că PERFORMANȚĂ+RELIZĂRI=SENS așa că am început să-mi număr diplomele, contul, hainele, papucii, mașinile și toate posesiunile. Mă uitam la toate și nu aveam niciun motiv pentru care să continui.
  2. Aveam impresia că ÎNFĂȚIȘARE+ADMIRAȚIE=ACCEPTARE, până acolo că eram obsedat de mine și cum arăt. Strigam la oricine-mi spunea că nu sunt frumos și demn de admirație, apoi mergeam în baie și plângeam din cauza singurătății, a faptului că mă consideram un bărbat urât, cocoșat și slab.
  3. Credeam că STATUT+RECUNOAȘTERE=SIGURANȚĂ și am început să fac fapte pentru care ”trebuia” să fiu recunoscut, am început să fiu obsedat de ideea de „a fi cineva” stfel încât să-mi recunoscut statutul. De fiecare dată refuzam să merg acasă pentru că nu aveam de ce s-o fac, tot ce eram eu, era de fapt recunoașterea și statutul pe care-l aveam.

Recunoști firul poveștii? Seamănă cu a celor mai mulți pe care-i cunosc și sunt sinceri.

Îți spun ce mi-aș spune mie, dacă ar fi să îmi dau sfaturi: ”Că-ți place sau nu, ai fost creat să ai sens, să fii acceptat și să fii în siguranță doar în Isus Cristos; în afara Lui (Isus Cristos) nu poate exista sens, acceptare și siguranță”

Când ai SENS, ești conștient de valoarea ta, ești cel mai potrivit pentru visul tău și ești plin de speranță, pentru că este visul tău și dacă îl încearcă altcineva o să-l strângă papucii. În Cristos ai valoare, ești perfect și plin de speranță.

Când ești ACCEPTAT, nu te mai simți respins, neiubit sau murdar. În Cristos ești acceptat exact așa cum ești.

Când ești în SIGURANȚĂ, nu ești singur, nu te simți abandonat sau fără protecție. Știi că nu ți se poate întâmpla nimic și chiar dacă s-ar întâmpla, ai puterea s-o iei de la 0. Cu Cristos nu ești singur, El nu te abandonează și ești în siguranță.

Că-ți place sau nu, este adevărul. Îl poți accepta sau poți încerca în continuare, disperat, să înlocuiești toate astea cu substitute (bani, putere, sex, faimă etc). În ceea ce mă privește, am obosit să mă prefac că sunt bine, fericit și plin de încredere. Nu mai vreau!

 Ca să nu te încurc prea tare cu existențialismul, te rog să mai primești un gând: ”fiecare om e o lume, care trebuie să trăiescă printre oameni, într-o singură lume”

Fiecare persoană are concepții și prejudecăți, de cele mai multe ori false. Temeri și nebunii. Principii personale, adevărate sau false. Așteptări și dezamăgiri. Sistem de gândire propriu și așteptarea că toți ceilalți vor înțelege exact de gândim. Tabieturi și limite pe care le vrem respectate. Reguli de conduită proprii și personale pe care le știm doar noi.

Tot ceea ce ești și tot ceea ce vei fi te face să fii o lume, un unicat și un special.

În tot universul ăsta nu mai există și nu va mai exista cineva ca tine! 🙂

Totuși, cum reușim să trăim unul cu celălalt? Ce ne motivează să ne lăsăm ”lumile„ invadate de alte „lumi”, pentru binele unei singuri lumi?

Când ai ascultat ultimul ciripit de păsări? Cand ai mângâiat ultima dată firele de iarbă, frunzele sau scoarța de la vreun copac? Când te-ai oprit ultima dată să miroși o floare? Când ai renunțat la telefon pentru o plimbare? Când ai renunțat să asculți o bîrfă? Când ai stat pentru adevăr ultima dată? … Când ai trăit, TU, ultima dată? Când ai fost fericit ultima dată? …

Părerea mea este că suntem creați să fim antrenați și angrenați de câteva principii generale, care se aplică particular, toate cu același scop, dragostea.

Neaplicarea acestor principii ”învechite” și lipsite de ”actualitate” ne fac să regresăm într-o lume plină de egoiști, narcisiști, hoți, mincinoși, curvari șamd.

Propun un ”regres” al omenirii, un pas înapoi (sau mai mulți) la cele vechi. Să ne întoarcem la bunul-simț și la valori. Există viață și fără Facebook, Instagram, Whatsapp, Snapchat, Wireless, etc.

Familia are nevoie de tați și mame prezente în casele lor, prezență bazată pe efort, sacrificiu, integritate, empatie, siguranță, confort emoțional, iubire, iertare, bunătate, viziune și acceptare. Copiii au nevoie de reguli ferme, clare și simple. Reguli care să fie, în primul rând, respectate de tați și mame.

Societatea are nevoie de membrii corecți și cărora să le pese de ceilalți din jur.

Avem nevoie de tine să fii OM!

Să fii o lume independentă, care alege să trăiască  împreună cu mai multe persoane interdependente, într-o lume dependentă, dar independentă.

Cu gânduri bune,

Un prieten

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s